De ZIUA ARTILERIEI
In fiecare an, la 10 noiembrie, artileriştii aniversează ZIUA ARTILERIEI,o zi deosebită pentru că este dedicată unei arme de elită, o armă care se bazează pe calcule corecte, rapiditate şi precizie în executarea misiunilor de foc, o foarte bună cooperare cu celelalte arme, asigurând o pondere însemnată în obţinerea victoriei pe câmpul de luptă. Artileria şi rachetele terestre pot executa o gamă variată de misiuni de foc, în sprijinul trupelor de uscat, în orice condiţii de timp şi anotimp, ziua şi noaptea, în orişice condiţii de teren şi asupra tuturor obiectivelor dispuse în câmpul de luptă, fie ele subterane, de suprafaţă, în aer sau pe apă.
În timp, artileria şi-a dovedit utilitatea şi eficienţa, atât în perioada ei de pionierat, cât şi după ce a devenit o armă modernă. Deşi artileria ca armă a fost folosită în luptele de apărare purtate de domnitori români (Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Ioan Vodă), cu mult timp înainte, actul de constituire a artileriei, ca armă de sine stătătoare a fost semnat la 10 noiembrie 1843 de către domnitorul Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, dată la care s-a înfiinţat prima baterie de artilerie.
Din momentul înfiinţării, artileria a cunoscut o evoluţie continuă, atât din punct de vedere al structurilor organizatorice, al înzestrării şi instrucţiei, cât şi al ducerii acţiunilor de luptă. Dacă la momentul apariţiei, ca armă, artileria dispunea de o baterie cu....patru tunuri de bronz, de calibru 80 mm, dăruite de sultan domnitorului pentru ca "să slujească întru paza bunei rânduieli şi liniştei obşteşti", în anul 1860 apare primul regiment de artilerie, înfiinţat de domnitorul Al.I.Cuza, având două divizioane dislocate la Iaşi şi Bucureşti.
Ulterior, în anul 1916 aveam deja 37 de regimente de artilerie, cu un total de 377 de baterii, apoi, în anii precursori celui de-al doilea război mondial, armata română dispunea de 66 de regimente de artilerie, ajungându-se astfel la un raport de 6,6 piese de artilerie pentru fiecare batalion de infanterie din cadrul diviziilor de infanterie şi 7-8 piese la batalioanele corpurilorde armată.
Din punct de vedere al înzestrării, dacă la început existau tunurile cu ţeavă lisă cu încărcare pe la gura ţevii, ulterior, producându-se saltul calitativ al trecerii la tunurile cu ţeavă ghintuită şi încărcare pe la culată, conducerea oştirii române s-a preocupat de înzestrarea artileriri cu material modern, înlocuindu-se astfel, între anii 1871 şi 1874, vechiul material, cu tunuri "Krupp" de cal. 87 mm, tunuri cu care România şi-a cucerit la 1877 independenţa de stat. Ulterior, dotarea artileriei s-a îmbunătăţit cu materiale tot mai moderne şi performate de tip obuziere uşoare "Krupp" cal. 105 şi 120 mm, obuziere grele de tip "Schneider-Creusot" cal.150 mm, "Vickers" cal.127 mm, "Armstrong" cal.152,4 mm, "Krupp" cal.210 mm, materiale folosite în primul război mondial, iar în al doilea război mondial, artileria grea s-a impus prin obuzierul de 150 mm "Skoda", model 1936 şi prin tunul lung de 105 mm, aceste materiale având o bătaie mare, între 15 şi 17 km. Numai la Campania din Est, artileria română a participat cu 66 regimente de artilerie, totalizând 2164 guri de foc, fără a mai lua în calcul aruncătoarele de bombe cal.81,4 mm şi 120 mm, din organica regimentelor de infanterie sau bateriile antitanc din compunerea diviziilor.
Totuşi, pe parcursul timpului, artileria a cunoscut şi perioade mai puţin glorioase, aşa cum a fost imediat după cel de-al doilea război mondial, când Comisia Aliată de Control a destructurat armata română, astfel că, în perioada postbelică numărul regimentelor de artrilerie a scăzut de la 27, în august 1945, la 21, în iulie 1947.
După instaurarea regimului comunist, această armă de elită a fost la un pas de a fi desfiinţată prin acţiunea consilierilor sovietici, care-şi motivau decizia prin suplinirea ei de către ... rachete! Probabil, aceştia n-au uitat o remarcă a unui comandat sovietic la adresa comandanţilorde piese artilerişti români, după 23 august 1944, care spunea admirativ: "Dacă şi noi aveam asemenea sergenţi ajungeam demult la Berlin !". Mai apoi sovieticii,dacă au văzut că nu reuşesc cu arma, au făcut apel la pregătirea cadrelor, desfiinţând în martie 1961, Centrul de Instrucţie al Artileriei, reînfiinţat după un an, printr-o "manevră" a comandamentului român, care nu s-a putut împăca cu ideea imposibilităţii perfecţionării ofiţerilor de artilerie.
După această perioadă, artileria a cunoscut un reviriment atât în domeniul pregătirii cadrelor, cât şi al dotării şi perfecţionării gurilor de foc, al muniţiilor, aparaturii artileristice şi în privinţa conducerii focului artileriei. În dotarea artileriei au fost instroduse guri de foc, muniţii, aparate de artilerie şi conducere a focului de concepţie şi producţie românească. A crescut bătaia, puterea de foc şi precizia materialului de artilerie.
Pentru a încheia într-o notă optimistă, să spunem că, Artileria are încă viitor chiar dacă, după 1990, prin semnarea Tratatului cu privire la forţele armate în Europa, artileria a fost nevoită să taie 2343 guri de foc, rămânând cu numai 1475, şi să desfiinţeze numeroase unităţi de artilerie, trimiţând "acasă" un număr însemnat de specialişti de artilerie, fără a exista o continuitate între aceştia şi precursorii lor în această nobilă armă, numită nu întâmplător "Zeul războiului"!
Să dorim, aşadar, tuturor artileriştilor, cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înfiinţarea Artileriei Române, multă sănătate, împliniri, viaţă lungă, să se bucure de prezent şi să aibă încredere în viitor!
La Mulţi Ani, glorioasă armă !
La Mulţi Ani, artilerişti români!
