sâmbătă, 9 noiembrie 2013

De Ziua Artileriei

                      De ZIUA ARTILERIEI

        In fiecare an, la 10 noiembrie, artileriştii aniversează ZIUA ARTILERIEI,o zi deosebită pentru că este  dedicată unei arme de elită, o armă care se bazează pe calcule corecte, rapiditate şi precizie în executarea misiunilor de foc, o foarte bună cooperare cu celelalte arme, asigurând o pondere însemnată în obţinerea victoriei pe câmpul de luptă. Artileria şi rachetele terestre pot executa o gamă variată de misiuni de foc, în sprijinul trupelor de uscat, în orice condiţii de timp şi anotimp, ziua şi noaptea, în orişice condiţii de teren şi asupra tuturor obiectivelor dispuse în câmpul de luptă, fie ele subterane, de suprafaţă, în aer sau pe apă.
       În timp, artileria şi-a dovedit utilitatea şi eficienţa, atât în perioada ei de pionierat, cât şi după ce a devenit o armă modernă. Deşi artileria ca armă a fost folosită în luptele de apărare purtate de domnitori români (Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Ioan Vodă), cu mult timp înainte, actul de constituire a artileriei, ca armă de sine stătătoare a fost semnat la 10 noiembrie 1843 de către domnitorul Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, dată la care s-a înfiinţat prima baterie de artilerie.
      Din momentul înfiinţării, artileria a cunoscut o evoluţie continuă, atât din punct de vedere al structurilor organizatorice, al înzestrării şi instrucţiei, cât şi al ducerii acţiunilor de luptă. Dacă la momentul apariţiei, ca armă, artileria dispunea de o baterie cu....patru tunuri de bronz, de calibru 80 mm, dăruite de sultan domnitorului pentru ca "să slujească întru paza bunei rânduieli şi liniştei obşteşti", în anul 1860 apare primul regiment de artilerie, înfiinţat de domnitorul Al.I.Cuza, având două divizioane dislocate la Iaşi şi Bucureşti.
      Ulterior, în anul 1916 aveam deja 37 de regimente de artilerie, cu un total de 377 de baterii, apoi, în anii precursori celui de-al doilea război mondial, armata română dispunea de 66 de regimente de artilerie, ajungându-se astfel la un raport de 6,6 piese de artilerie pentru fiecare batalion de infanterie din cadrul diviziilor de infanterie şi 7-8 piese la batalioanele corpurilorde armată.
      Din punct de vedere al înzestrării, dacă la început existau tunurile cu ţeavă lisă cu încărcare pe la gura ţevii, ulterior, producându-se saltul calitativ al trecerii la tunurile cu ţeavă ghintuită şi încărcare pe la culată, conducerea oştirii române s-a preocupat de înzestrarea artileriri cu material modern, înlocuindu-se astfel, între anii 1871 şi 1874, vechiul material, cu tunuri "Krupp" de cal. 87 mm, tunuri cu care România şi-a cucerit la 1877 independenţa de stat. Ulterior, dotarea artileriei s-a îmbunătăţit cu materiale tot mai moderne şi performate de tip obuziere uşoare "Krupp" cal. 105 şi 120 mm, obuziere grele de tip "Schneider-Creusot" cal.150 mm, "Vickers" cal.127 mm, "Armstrong" cal.152,4 mm, "Krupp" cal.210 mm, materiale folosite în primul război mondial, iar în al doilea război mondial, artileria grea s-a impus prin obuzierul de 150 mm "Skoda", model 1936 şi prin tunul lung de 105 mm, aceste materiale având o bătaie mare, între 15 şi 17 km. Numai la Campania din Est, artileria română a participat cu 66 regimente de artilerie, totalizând 2164 guri de foc, fără a mai lua în calcul aruncătoarele de bombe cal.81,4 mm şi 120 mm, din organica regimentelor de infanterie sau bateriile antitanc din compunerea diviziilor.
        Totuşi, pe parcursul timpului, artileria a cunoscut şi perioade mai puţin glorioase, aşa cum a fost imediat după cel de-al doilea război mondial, când Comisia Aliată de Control a destructurat armata română, astfel că, în perioada postbelică numărul regimentelor de artrilerie a scăzut de la 27, în august 1945, la 21, în iulie 1947.
      După instaurarea regimului comunist, această armă de elită a fost la un pas de a fi desfiinţată prin acţiunea consilierilor sovietici, care-şi motivau decizia prin suplinirea ei de către ... rachete!  Probabil, aceştia n-au uitat o remarcă a unui comandat sovietic la adresa comandanţilorde piese artilerişti români, după 23 august 1944, care spunea admirativ: "Dacă şi noi aveam asemenea sergenţi ajungeam demult la Berlin !". Mai apoi sovieticii,dacă au văzut că nu reuşesc cu arma, au făcut apel la pregătirea cadrelor, desfiinţând în martie 1961, Centrul de Instrucţie al Artileriei, reînfiinţat după un an, printr-o "manevră" a comandamentului român, care nu s-a putut împăca cu ideea imposibilităţii perfecţionării ofiţerilor de artilerie.
       După această perioadă, artileria a cunoscut un reviriment atât în domeniul pregătirii cadrelor, cât şi al dotării şi perfecţionării gurilor de foc, al muniţiilor, aparaturii artileristice şi în privinţa conducerii focului artileriei. În dotarea artileriei au fost instroduse guri de foc, muniţii, aparate de artilerie şi conducere a focului de concepţie şi producţie românească. A crescut bătaia, puterea de foc şi precizia materialului de artilerie.
       Pentru a încheia într-o notă optimistă, să spunem că, Artileria are încă viitor chiar dacă, după 1990, prin semnarea Tratatului cu privire la forţele armate în Europa, artileria a fost nevoită să taie 2343 guri de foc, rămânând cu numai 1475, şi să desfiinţeze numeroase unităţi de artilerie, trimiţând "acasă" un număr însemnat de specialişti de artilerie, fără a exista o continuitate între aceştia şi precursorii lor în această nobilă armă, numită nu întâmplător "Zeul războiului"!
      Să dorim, aşadar, tuturor artileriştilor, cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înfiinţarea Artileriei Române, multă sănătate, împliniri, viaţă lungă, să se bucure de prezent şi să aibă încredere în viitor!

                                            La Mulţi Ani, glorioasă armă !
                                          La Mulţi Ani, artilerişti români!
       
Col.(r) Gheorghe Negruţ (john_tm05@yahoo.com ) 
Filiala Timişoara

vineri, 8 noiembrie 2013

Încet, dar sigur, adevărul iese la iveală. „Dumnezeu nu bate cu parul!”

Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea - ţinută în secret decenii la rând - în paginile căreia Mareşalul Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate. Prin amabilitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu a portalului Ziariştii online şi a revistei ART-EMIS, conţinutul însemnărilor Mareşalului au fost accesibile publicului larg. Astăzi, vă prezentăm un document inedit despre Marea Trădare Naţională de la 23 august 1944. Devin vizibile apucăturile de maidan şi ambiţiile nefaste ale unui rege infantil şi lipsit de demnitate. Vă reamintim că - excluzând longeviva relicvă regală, TOŢI ceilalţi participanţi şi/sau implicaţi în complotul de la 23 august 1944 au trecut în altă lume în împrejurări tragice, neclare, ori şi-au găsit sfârşitul în temniţele unde au fost trimişi şi schingiuiţi de către slugile alogene ale sovietelor. Redacţia mulţumeşte cercetătorului Mircea Vâlcu-Mehedinţi pentru punerea la dispoziţie a acestui text inedit - parţial reprodus după înregistrarea pe placă a ceea ce s-a întâmplat în ziua de 23 august 1944 în Salonul Galben de la Palatul Regal. Documentul va fi prezentat şi în volumul „Istoria comunismului din România. Origini. Activitate”, vol. I (în lucru) - al cărei autor este domnul Mircea Vâlcu-Mehedinţi.
O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă
23 august 1944 reprezintă unul dintre momentele jenante din istoria românilor. Ce n-aş da să-l pot contrazice pe scriitorul Ştefan Dumitrescu care afirmă că „suntem un popor axiofag, care ne distrugem, ne mâncăm singuri valorile”? Tot el, referindu-se la acel ruşinos 23 august, scria: „...Mareşalul avea să fie arestat de un puţoi de rege, care nu-şi ştersese nici caşul de la gură... Când au aflat că Regele şi tâmpiţii cu care a făcut el treaba asta, l-au arestat pe Antonescu, ruşilor nu le-a venit să creadă... Ce, ăştia sunt nebuni, îşi bat joc de noi? Cum adică să-l aresteze pe Mareşal şi să ni-l dea legat, pentru ce ne fac ei cadoul ăsta? [...] aşa suntem noi deştepţi în istorie, le facem duşmanilor de moarte cadouri şi tot noi le plătim după aceea. [...] Aceia care l-au arestat pe Mareşalul Ion Antonescu, pentru că, în infantilismul lor au crezut că pentru aceasta li se vor înălţa statui, au săvârşit una dintre cele mai mari ticăloşii. Ei s-au mânjit pentru totdeauna de sânge şi dezonoare”.[1]  Mai târziu, abjecţia de proces înscenat Mareşalului în 1946 de către aşa numitul Tribunal al Poporului şi derulat sub regie străină, în stilul execuţiilor sumare, a fost „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”.[2] 
Mărturisirea unui important participant la evenimentele din acele zile nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării şi/sau interpretării. Să sperăm că din Arhivele Naţionale încăpute - cu voia guvernanţilor - pe mâna altor alogeni, coreligionari cu cei de după '44, direct interesaţi să ne şteargă istoria, vor mai rămâne câteva picături din uleiul adevărului... şi vor putea străbate până la suprafaţa apelor tulburi ce au inundat România. (Ion Măldărescu)
Unele aspecte ale evenimentelor din zilele de 22 și 23 august 1944, redate de Dinu C. Brătianu[3]  

„În dimineața zilei de 22 August, trupele rusești erau la 20 km de Bolgrad, 10 km de Bârlad și 5 de Bacău. Dezastrul total se apropia cu pași repezi, iar pe front armatele române, în fața retragerii germane se predau sau atacau pe germani. În București, Mareșalul Antonescu discuta cu Clodius ultimele amănunte privind încheierea unei convenții comerciale, care nu era altceva decât o crimă, căci procentele de cereale, oleaginoase și petrol erau sporite, iar resursele nu mai puteau fi asigurate, față de perspectiva pierderii teritoriului într-o cadență uluitoare. În aceste împrejurări am vizitat, la ora 11 ½  a.m., pe atașatul militar al Turciei, rugându-l să comunice din partea opoziției unite, printr-un cod stabilit între blocul național și aliați, întrebarea pe care o adresam celor trei mari puteri și anume:
1. Admit națiunile unite ca România să declare în mod unilateral, în termen de trei zile (respectiv până în seara de 24 august, ora 24.00) că încetează lupta?
2. Admit națiunile unite ca această declarație să fie făcută de încă Mareșalul Antonescu? Puneam această întrebare pentru că răspunsul afirmativ ar fi putut  înlătura calificarea celor doi Antonești drept criminali de război.
3. Pot națiunile unite să ne dea un răspuns încă în cursul zilei de 22 august?
Cifrul a fost expediat la Cairo și Ankara, primul la ora 12.40, al doilea la ora 14.00. La ora 17.00 atașatul militar al Turciei a remis secretarului meu răspunsul:
1. Punctul 1 din chestionarul blocului democratic este admis fără rezerve, cu adăogirea că o notă scrisă va trebui remisă de Ministrul României la Ankara, celor trei ambasadori ai Națiunilor Unite, în cel mult 24 ore de la proclamația adresată prin Radio, românilor.
2. Se admite Mareșalul Antonescu, însă guvernul va trebui să se retragă după încheierea armistițiului și semnarea lui la Moscova. Prin aceasta, aliații renunță la calificarea de criminali de război, cu condițiunea ca cei doi Antonești să recunoască, în preambulul armistițiului, înfrângerea și să semneze actul.
3. Se insistă că este ultima ocazie de a ne asigura un viitor demn de vechile prietenii ce le-am avut cu aliații și de memoria lui Titulescu.
La ora 17.15 blocul democratic a luat cunoștință de răspuns, hotărând a face imediat demersurile necesare pe lângă Mihai Antonescu și a se obține o întrevedere cu Mareșalul Antonescu. În același timp am trimis pe domnul Bebe Brătianu la Rege, pentru a-L pune în curent cu evoluția situației.
Condițiile armistițiului erau:
1. Teritoriale - frontiera din 1940.
2. Demobilizarea a ½ din armată, iar 20 divizii să ocupe Ardealul de Nord.
3. Economice - 1.000.000.000 plătibili în 4 ani în mărfuri.
4. Politice - garnizoane în Moldova în orașele capitală de județ pe timp de 5 ani.
Fiecare punct avea mai multe paragrafe ce urmau a fi discutate la Moscova.
La ora 19, Regele mi-a comunicat prin secretarul său că a obținut suprimarea garnizoanelor, reducerea efectivelor pentru Ardeal și că de urgența încheierii armistițiului depind îmbunătățirile condițiilor economice și financiare. În ce privește chestiunea reacțiunei germane, întrucât ea nu fusese pusă de Aliați, urma să se ceară ca germanii să părăsească țara în 7 zile, iar la prima agresiune să declarăm Germaniei război. Blocul Democratic a aprobat raportul și a hotărât facerea ultimului demers pe lângă guvern.
La ora 20, Mihai Antonescu a fost primit de domnul C. Brătianu, declarându-se în totul de acord cu hotărârile luate și luându-și angajamentul să convingă pe Mareșal de a nu pierde ultima ocazie de a se salva.
La ora 23, spre surprinderea mea, am fost rugat de o voce la telefon să nu părăsesc casa, întrucât într-un sfert de oră urma să fiu vizitat de o persoană amică. Am așteptat la poartă, nerăbdător să aflu un moment mai devreme cine putea fi. Am fost stupefiat să văd pe Rege, însoțit de un caporal din Regimentul de Gardă Călare. Mi-a declarat zâmbind că a „șters-o” prin dos și a luat un camarad cu el, ca să-l conducă, întrucât acesta știe strada unde locuiesc, deoarece fusese curier la Corpul Cavalerilor și îmi adusese pe vremuri o corespondență. Regele era îmbrăcat în pullover, cu pantaloni golf, cu capul gol (într-adevăr avea capul „gol” - n.n.), și de la stația Scala venise cu tramvaiul 16 la clasa a 2-a, trecând pe platforma din față a unui vagon deschis, biletul nu și l-a cumpărat El, ci caporalul le-a cumpărat pe amândouă. Intrând în biroul meu, l-am lăsat pe caporal împreună cu soția mea și cu secretarul care aștepta telefonul de la Mihai Antonescu.
Regele mi-a declarat deschis că se teme ca lăsând pe Antonești să semneze armistițiul, aceștia vor încerca să se cramponeze de putere, ceea ce nu mai poate admite. Mi-a indicat și a insistat asupra faptului că nu are nici o încredere în Antonești și că El personal și-a ales garda pentru sine de 23 august, înarmând suplimentar gradații și a adăugat că și-a luat toate măsurile ca lovitura să reușească, însă trebuie grăbită, și terminată chiar a doua zi. Iar motivul adevărat pentru care venise era următorul: să se constituie chiar în acea noapte un nou guvern, pentru orice eventualitate. În fața insistenței Regale, am chemat pe domnii Dinu Brătianu și Pătrășcanu, arătându-le situația. Am promis Regelui că la ora 7 ½ din a doua zi, va avea lista guvernului și am plecat apoi însoțindu-l pe jos până la Fundația unde Regele a trimis pe caporal înainte și apoi s-a strecurat după el, prin aripa neterminată. Probabil că se înțelesese cu sergenții din postul de la stradă și cu ostașii din gardă.
La înapoiere, soția mi-a comunicat că în convorbirea avută cu caporalul ce însoțise pe Rege, acesta i-a declarat că pe tot parcursul distanței de la Palat la mine, Regele l-a înjurat pe Mareșal și pe soția sa, gratificându-I cu diverse epitete foarte „populare”.
La ora 1.00 am primit o comunicare telefonică de la Mihai Antonescu, care mă anunța că Mareșalul, în urma expunerii sale și a vizitei domnului Mihalache, a hotărât convocarea unui consiliu de miniștri plini pentru 23 august ora 10, unde sunt rugat să iau parte ca delegat al Blocului Democratic.
La ora 2.00, într-o scurtă vizită la domnul C. Brătianu, am aflat că guvernul era constituit și gata să facă față oricărei eventualități (Se va intercala lista). Am remis lista secretarului meu, care a înaintat-o la Palat, la ora 7 dimineața; în același timp i-a remis-o Regelui și generalului Sănătescu.
La ora 10.00 m-am prezentat la Președinție. La ora 10 ¼ a sosit și Mareșalul, încruntat, cu cravașa în mână, răspunzând rece și distrat la plecăciunile ce I se făceau. Luau parte la Consiliu: Mihai Antonescu, I.Petrovici, Atto Constantinescu, Petre Ionescu, I. Marinescu, Marian, General Şteflea, Piky Vasiliu, Col. Elefterescu etc. Redau textual discuțiile urmate:
Mareșal Ion Antonescu: Domnilor, domnii din opoziție au găsit de cuviință să se constituie în bloc și să trateze pacea peste capul Guvernului. Recunosc, este un act de curaj, dar răspunderea o are Mareșalul Ion Antonescu, singurul care are drept să aprecieze asupra chestiunei de a se încheia sau nu un armistițiu cu U.R.S.S. Nu D-lor (arătând spre mine și ridicând tonul) și probabil complicele dumnealor, Regele D-lor de la Sinaia, au a se amesteca în această chestiune. Apoi, ironic: și au aerul să-și spună, uite te salvăm și pe dumneata, numai grăbește și încheie armistițiul. Nu domnilor, Mareșalul Antonescu nu are nevoie să fie salvat. El e tare și e patriot.
Am aruncat o privire lui Mihai Antonescu și la gestul său, arătând că și el e surprins de atitudinea Mareșalului, m-am sculat și am întrebat: Aceasta este atitudinea Dvs. definitivă?
Mareşalul: Așteaptă, ai răbdare, ce, ai vreun interes?
Dinu Brătianu: Da, al țării și dacă D-ta crezi că este timp de circ, te rog să dai reprezentația pe frontul care a ajuns la 250 km de noi și mâine va fi la 150 km. Îți repet, aceasta este hotărârea D-tale? Pentru că nu D-ta ai ultimul cuvânt.
Mareşalul: Tăcere: Domnilor, ca să nu se spună că sunt încăpățânat, voi oferi Rusiei un armistițiu. Voi preveni și Germania. Și cum sunt sigur că vor refuza să discute cu mine, astfel voi avea descărcarea de a duce războiul până la ultimul om (strigând) până la capăt (răcnind) până la victoria finală a Axei. Tăcere mormântală. Apoi: Ei, ești mulțumit, Domnule Brătianu?  
Eu: Nu. Dar nu înțeleg să discut cu D-ta în fața Consiliului. În acest moment Mihai Antonescu este chemat afară. Înapoindu-se anunță pe Mareșal că Regele dorește să-l vadă.
Mareşalul: Să mă lase în pace. Spuneți-i că acum am o altă treabă mai importantă de făcut decât să mă duc la Palat. Apoi, cu un gest măreț, m-a invitat într-o cameră alăturată, unde a urmat următoarea convorbire:
Mareşalul: De ce ești nemulțumit?
Eu: Domnule Mareșal, ți s-a spus că Aliații admit să discute cu D-ta și că, consecința pentru D-ta este că scapi de răspunderea crimei de război. Cum vrei D-ta să anunți Germania? D-ta ai fi putut face aceasta dacă ai fi avut siguranța că ți se respinge oferta; atunci, da, nu ai fi avut altă ieșire, deși te previn, că dacă aliații refuzau să discute cu D-ta, toate măsurile erau luate. Sunt împuternicit de cele patru partide, să-ți comunic că D-ta nu ai altceva de făcut decât să execuți ceea ce ți se cere. Dacă anunți Germania, țin să-ți fac serviciul să te anunț că armata din Moldova va ridica armele împotriva Germaniei. (În acest moment Gen. Şteflea anunță că a căzut Bolgradul, Morlenii și că rușii sunt în împrejurimile Bacăului).
Mareşalul: Bine; dați-mi răgaz până la ora 2, când voi merge la Rege să tratez.
Eu: Ce să tratezi? Ascultă, domnule Mareșal, suntem oameni serioși sau ne jucăm cu soarta țării?
Mareşalul: Aveți cuvântul de onoare al Mareșalului Antonescu, că nu voi anunța Germania, dacă mi se garantează securitatea mea, și știi că Mareșalul nu-și calcă cuvântul.
Eu: Însuși Regele vă garantează securitatea. Vă veți putea adăposti la Palat, dacă aveți temeri.[4]  
Mareşalul:Și soția mea?
Eu: Și.
Mareşalul: Bine. La 2, la Palat. M-a condus la ușă.
Când am ieșit cu mașina de la Președinție, caporalul care  însoțise pe Rege, a făcut semne șoferului să oprească. S-a urcat în mașină și mi-a comunicat să merg la stăpânul său. Regele, foarte furios, îmi comunică grav că s-a gândit să-l cheme pe Mareșal ca să-i ceară să termine mai curând. (Probabil primise alte instrucțiuni de la Moscova - n.n.). I-a răspuns obraznic. L-am calmat, apoi mi-a spus:
Regele: Să știi că am să-l oblig să trimită telegrama cifrată chiar din biroul meu, ca să mă asigur, și apoi, imediat, cât nu se termină emisiunea la Radio, să dăm un comunicat sobru, iar seara voi citi Proclamația. Nu cumva crede că o va da el…
Am aprobat soluția și am plecat s-o comunic Blocului, care o adoptase pe loc.
La ora 2 ½ am primit un telefon de la Palat. Mareșalul nu sosise. Am plecat imediat la Snagov, unde am găsit pe Mareșal furios. Cu mare greutate l-am convins să plece la 3 ½ la Palat, împreună cu Ică Antonescu.
La ora 4.00, când oaspeții intrau pe poarta Palatului, nu mai funcționa nici un telefon între Palat și oraș, afară de al D-lui C. Brătianu, unde ne aflam toți. Legăturile cu Snagovul fuseseră tăiate. Surprinderea noastră a fost totală. (Regele își luase toate măsurile să nu poată fi stingherit în arestarea Antoneștilor, premeditată, indiferent de răspunsul pe care l-ar fi primit de la aceștia. Regele deja primise ordin, de la Moscova, să-i aresteze pe cei doi - n.n.)
La ora 4 ½, un telefon de la Palat previne pe D-l C. Brătianu că D-l General Sănătescu cheamă pe toți miniștrii din guvernul constituit în noaptea precedentă. Stupoare.
La ora 5.00, toți miniștrii erau strânși în sala de așteptare.
La ora 5 ¼ a apărut, fără nici un protocol, Regele, care le-a spus:
Regele: Domnilor, luați-vă posturile în primire și socotiți-vă în Consiliu de Miniștri Extraordinar, sub președinția Mea. Antoneștii au fost obraznici și i-am arestat. S-a terminat cu era lor. Nu puteți depune jurământul, căci trebuie desființat Decretul 3072. Nu-mi cereți amănunte. Am înregistrat pe placă convorbirea cu Antoneștii și nu veți mai avea nevoie de nici o lămurire mai mult. Și acum, la lucru.
Rolul meu de purtător de cuvânt al opoziției luase sfârșit. După ce mi-au mulțumit, Regele mi-a făcut din ochi și m-a condus la ușa hall-ului. Acasă l-am găsit pe Generalul Arhip, care mi-a povestit următoarele:
Generalul Arhip: La ora 5 ½ l-am primit pe Generalul Dobre, care fusese prevenit că Mareșalul a plecat la Palat și că miroase că se va petrece ceva. În cazul când la ora 5 ½ n-a ieșit de la Palat, el, Dobre, va lua măsuri pentru a-I înlesni plecarea de la Rege.
La ora 5 ½ Gen. Dobre s-a prezentat Gen. Ahip, căruia i-a declarat că Mareșalul s-ar părea că a fost deținut cu forța la Palat și că trebuie ca Statul Major să ia măsuri de salvare. Generalul Arhip i-a răspuns: Dacă Mareșalul este reținut cu forța la Palat, aceasta înseamnă că a pierdut încrederea Regelui și a țării. [5] 
Cum îți închipui D-ta că o să încercuiesc Palatul și pe șeful Armatei (Regele) ca să salvez un particular?[6] 
Eu: Generalul Dobre a plecat cu coada în jos. Astfel s-a terminat domnia Antoneștilor. Printr-un curaj de nedescris.[7]  Regele lucrând pe cont propriu, ajutat numai de ostași (15 la număr - n.n.) a pus la punct o întreagă rețea de microfoane, aparate de înregistrat, montate de Rege și subordonații săi, arme automate subtilizate de la unitate, sonerii sub biroul Regal, toate cu scopul de a se dovedi, în fața istoriei, ședința istorică din după amiaza zilei de 23 august 1944.
Audiența Mareșalului și a lui Ică Antonescu după înregistrarea pe plăci
Mareșalul: Să trăiești, Majestate! (Se aude și vocea lui MihaI Antonescu spunând ceva asemănător).
Regele: Domnilor, nu este timp de pierdut, ați adus țara, cu toate reprezentările ce v-am făcut, într-o situație din care numai încetarea imediată a luptei și gonirea germanilor din țară, o pot salva.
Mareșalul: Majestatea sa se înșeală…
Regele. Mai întâi obișnuiește-te să vorbești cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta?
Mareșalul: Majestatea Ta…
Regele: Voastră.
Mareșalul: Voastră, dacă vreți.
Regele: Nu că vreau, trebuie.
Mareșalul: Astăzi sunteți nervos.
Regele: Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineață m-ai tratat ca pe un nimic (dând cu pumnul în masă). Nu-ți permit să-ți arogi drepturi asupra persoanei mele. Crezi D-ta că am să admit să mi se uzurpe prerogativele și eu să asist ca un incapabil la sfărâmarea țării mele?[8]  
Mareșalul: Dar cine o sfărâmă?
Regele: Voi toți și când vă chem, nu aveți timp pentru Regele țării.
Mareșalul: Voiam să vă spun că vă înșelați dacă credeți că salvați țara printr-un armistițiu.
Regele: Nu v-am chemat să-mi faceți observații și să vă dați păreri. Scopul pentru care v-am chemat este să trimit de aici, din biroul meu, telegrama alăturată, privind încetarea ostilităților cu națiunile aliate. Urmează o pauză, apoi:
Mareșalul: Citește Domnule Antonescu și vezi, crezi că Mareșalul poate trimite o telegramă ca asta?
Ică: Cine a făcut-o?
Regele: Ce vă privește. Dacă n-o dați o dau eu.
Mareșalul: Cum vă puteți închipui că Mareșalul poate trăda aliații germani și a se arunca în brațele Rusiei?
Regele: Cine trădează, Domnule? Dumneata sau nemții. Dumneata ai garantat frontiera Germaniei sau Germania pe a României. Dacă e garanția pe Milcov, pe Argeș, (strigând) pe Olt?
Mareșalul: Nu sunt surd. De ce strigați?
Regele: Ba ești. Altfel ai fi auzit vuietul țării. Scurt: Domnule Mareșal, dai telegrama sau nu?
Marerșalul: Nu! Așa, nu!
Regele: Dar cum?
Mareșalul: Să iau contact cu Germania?
Regele: Ce e. Ne târguim aici, Domnule Antonescu.
Mareșalul: Mareșal Antonescu.
Regele: Domnule Antonescu, de patru ani îmi uzurpi drepturile. N-ai avut nici încrederea, nici simpatia mea. [9]  De patru luni lucrez cu opoziția să salvez țara. Mă crezi, o știu bine, un copil bâlbâit și prost. Dar aceasta o vor judeca românii mei. Dar dacă crezi că sunt trădător vei încerca cea mai cumplită deziluzie. Sunt Regele țării și al D-tale. Vreau să scap țara și (lovind cu pumnul în birou) nimeni și nimic nu-mi poate sta împotrivă.
Mareșalul: Majestatea Voastră este tânăr și fără experiență.
Regele: Suferința este o experiență.
Mareșalul: Nu poți dispune de țară dacă…
Regele: Sunt șeful armatei și ordinul Meu a fost dat.
Mareșalul: (violent). Ce ordin? Știe Măria Ta că Majestatea Ta ar putea pierde Tronul?[10]  
Regele: Mă ameninți? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă? Crezi că mai ai puterea să ordoni aici? Și D-ta, D-le Mihai Antonescu, faci cauză comună cu șeful D-tale?
Ică: Majestate, comiteți o eroare și o imprudență judecând astfel pe Mareșal.
Regele: D-ta dai sau nu telegrama?
Ică: D-l Mareșal trebuie să hotărască.
Regele: Aici și de aici înainte hotărăsc Eu. V-am oferit prilejul să vă salvați și pe voi. Am vrut să vă adăpostesc chiar. Vă voi adăposti și acum, dar în beciu. Domnilor, sunteți arestați!
Se aud zgomote de pași, uși deschise și strigăte: Sus mâinile!
Mareșalul: Cum, eu mareșalul țării…
Regele: Vax! Luați-i de aici. Să vie generalul Sănătescu. 
Nota redacţiei: Comentariile sunt de prisos!Vă invităm să citiţi şi valoroasele volume apărute sub titlul „Distrugerea şi cucerirea României fără război”, vol. I-IV, Bucureşti, Ed.MVM, 2011-2012, cuprinzând 1700 pag. - autor Mircea Vâlcu-Mehedinţi -, unde veţi descoperi multe elemente de noutate despre care, în România, nu se vorbeşte decât în şoaptă.

duminică, 24 februarie 2013

Cîteva gînduri pentru „Gourkha”

Dragă coleg războinic,
- Să nu ai încredere în PSD - nomine odiosa! Să-ți fie treaz și ascuțit în minte precum Kukri, principiul: „timeo pesedeos et dona ferenes”. Oricum, ei nu fac daruri, ci doar „investiții”, și numai cînd și cît pot să profite instant de pe urma lor. Cît despre încredere, ei, structural, nu pot funcționa ca parteneri, te trădează firesc, așa cum respiră. Automat, mecanic, algoritmic, fiindcă aceasta le este prima natură, nu a doua. Altfel, n-am fi ajuns, ca țară, unde sîntem.
- Au realizat înțelegeri cu militarii fiindcă aveau „morcovul”. Acum, însă, nu le mai trebuim - măcar un timp. Așadar, reticență maximă și simțurile la pîndă.
- Nu este evident că numitul Ponta, irumpt din „coasta... Dacianei și a lui Traian” și a mai cine știe cui, are  poziții și „agendă” speciale față de promisiunile electorale? Altfel, cum se explică, printre alte prostii ce-i tot curg în urmă ca balega după vacă (ori mi s-or fi părînd mie prostii, dar ele sînt trecute cu schepsis în planul de desfășurare), alianța năucitoare cu partidul de 1 (repet: unu, adică, încerc să fiu și mai clar, u-n-u) % al generalissimului Oprea! Erou între erorile neamului, viceprim-ministrul însuși, în starea cea mai pură de agregare, forța, legea și ordinea, palma întinsă pe vipușca cvadruplă și copca încheiată la cravată. Doar că valoarea sa reală, indiferent de circumstanțe, tot cel mult 1 (unu)% rămîne, ceea ce înseamnă că, în fapt, el este o chestie specială, un viceprimuț-ministraș, adică ceva ce vezi numai cu microscopul electronic. Mai miiiic decît însuși Bocul, veritabilul etalon al nimicniciei pedelisto-uneperido-udemeriste. Dar degeaba ne frămîntăm noi, Oprea „aduce resurse”, așa cum era scris pe posterele electorale. Ori, asta chiar contează între lupii paznici la stîna fără cîini, numită, îndeobște, România. 
- Părerea mea este că dorința de a-i pune pe militari cu botul pe labele lor, avînd și așa ghearele boante, s-a transmis genetic. Filiația ar fi cuplul Traian - Boc, prin vir-viri-ul Gabi, spre Imberb. Treaba a funcționat, sentimentul e treaz, genele anti-oștire, active.
- Nu ne mai putem încrede nici în „camarazii” incadrați pe statul „R” / ”S” în parlament. Mai întîi, fiindcă reflexul adînc înrădăcinat al obedienței îi face candidații perfecți la ascultarea, întocmai și la timp, a ordinelor politice. Că, doar ăia i-au făcut oameni - miniștri, senatori, deputați și nu noi sau altcineva / altceva. Apoi, plutind, chiar și fără „plutitor”, de la înălțime situația se vede, cu siguranță, altfel - apare îngrijarea față de destinul luminos al neamului și neamurilor; se zbînțuie nepotolite prin mințile vigilente interesele naționale; „să înțelegem și să ne asumăm cu toții sacrificiul, tovarăși”; li se strepezesc dinții de cît rostogolesc prin gîtlejuri cuvîntul „națiune”; lacrimi le picură șuvoaie pe umerii tot mai firavi și dezgoliți (de politicieni, desigur) ai țărișoarei... Trebi menite să anestezieze mințile idioților. În fine, rezultă, așadar, că am rămas iarăși pe cont propriu. Iar justiția e statală, nu-i așa?   
- Soluția? Păi, abia de acum încolo ar fi cazul, totuși, să o discutăm în mod serios...

Col. (r) Daniel Barbu



gourkha
says:
Asadar! Dupa ultimele discutii cu prietenii militari activi, 2 lucruri sunt certe:
I. ASPECT IMPORTANT: VA FI DIN NOU LEGE A PENSIILOR MILITARE. CU APLICARE MAXIM DE LA 1 IANUARIE 2014, MINIM DIN IUNIE A.C.
Consecinte secundare: cei cu principiul contributivitatii, ar trebui sa va “reconfigurati” interesele si inca rapid, catre noua lege a pensiilor militare, intrucat daca insistati sa ramaneti la “contributivitate”, vi se va indeplina dorinta si veti fi “recalculati” sau “revizuiti” conform legii de capatai a contributivitatii si care este L. 263/2010. Va readuc aminte, ca pensiile voastre nu au fost calculate in baza L. 263/2010, ci in baza unei legi intermediare cu nr. 119/2010. Ori contributivitatea reflectata in calculul pensiei dupa L. 263/2010 este diferita fata de contributivitatea reflectata in calculul pensiei dupa L. 119/2010, adica in L. 119/2010 “contributivitatea” e umflata cu pompa si nu e frumos sa ii fentati pe ceilalti “oameni ai muncii”. Si cum toti “oamenii muncii” trebuie sa fie egali la “contributivitate” dupa o singura lege, dorinta va va fi indeplinita si vi se vor recalcula pensiile in baza legii-mama a “contribuabililor” – L. 263/2010, adica va vor scadea un pic. Readuc aminte si o anume chichita din L. 263/2010. Este Art. 171/L. 263 din 2010: “La data intrarii in vigoare a prezentei legi, pensiile din sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, inclusiv categoriile de pensii prevazute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, devin pensii in intelesul prezentei legi.” Ori nu merge ca “in intelesul prezentei legi” unii sa aiba contributia calculata dupa L. 263/2010, iar altii dupa L. 119. Cu aceasta ocazie, se va face dreptate intre toti “contribuabilii” Romaniei, de la tractorist, la maistru militar, fiind indeplinita astfel dorinta fostilor militari care au dorit tratament egal cu ceilalti “contributori”!
II. ASPECT IMPORTANT: NU ESTE CLAR DACA VA MAI EXISTA VREODATA O REINTREGIRE A PENSIILOR DIMINUATE PRIN DECIZIE POLITICA.
Ultimele stiri spun ca Guvenul nu vrea sa auda de ordonanta de urgenta. Mai exact, latura PSD din Guvern nu vrea ordonanta de urgenta. Nici nu e de mirare! E chestie de orgoliu! Orgoliu de capcaun! Cat timp vicepremierul Oprea a stabilit cand a guvernat langa Boc, ca e perfect ca s-au diminuat 30 000 de pensii ale fostilor militari, de ce sa se razgandeaca acum? Fiind nasul lui Ponta, restul se subintelege! Adica nu strici o relatia nas-fin doar de dragul de a repara un abuz asupra a 30 000 de fosti militari. Cine ii mai cununa copiii lui Ponta daca il supara pe nas acum? Pe de alta parte, cica anumiti ministri din Guvern au cerut Parlamentului sa initieze si sa adopte o lege reparatorie si care sa fie promulgata in regim de urgenta! Problema este alta! Cine o aproba? O astfel de lege a mai existat si anul trecut in Parlament, iar Ponta noul dusman al fostilor pensionari militari a dat ordin parlamentarilor USL sa faca cumva, dar sa nu reintregeasca pensiile diminuate. Asa a aparut L. 112/2012, unde USL a taiat exact acele puncte care permiteau reintregirea pensiilor diminuate. La ordinul lui Ponta! Jocul pare sa se repete! Parca il vad pe Ponta disculpandu-se: “Daca Parlamentul nu a aprobat, eu ce pot sa fac? Parlamentul decide!”.
III. ASPECT IMPORTANT! PENTRU MINE, DAR POATE FI SI PENTRU ALTII! POATE CHIAR PENTRU TOTI! Nu am un document, dar mi s-a comunicat astazi telefonic. M.Ap.N. a pus in aplicare o decizie judecatoreasca (revizuire/OUG Nr. 2011), prin care urmeaza sa primesc din nou pensie militara si cu toate diferentele din urma. Nu doar eu, ci intregul grup care am castigat pe revizuire (fond). Am dubii, am castigat fondul, dar nu am ajuns la recurs. Sa nu fi intentat M.Ap.N. recurs? Nu cred! Ar fi ceva sa fie adevarat! Daca e sa castig doar eu sau grupul meu, nu ma bucur total! Ma gandesc si la un posibil recurs si pe care sa il castig. Si asa cum Grupul de la Cluj a aruncat in aer HG 735/2010 (recalculare in baza L. 119), asa as vrea sa fac parte din primul grup care arunca in aer OUG 1/2011 (revizuire in baza L. 119). Corelat cu Raportul Special al Institutiei Av. Poporului, o astfel de victorie ar insemna abrogarea L. 119 si pensii militare pentru toti (erga omnes) dupa L. 164! Pentru stat, e ceva logic sa se intample asa! Care stat nu se bucura la reduceri de cheltuieli cand se stie prea bine ca L. 119/2010 aplicata prin OUG 1/2011, a marit cheltuielile?
IV. MAI SUNT CATEVA ASPECTE. AU LEGATURA CU CATEVA ORGANISME INTERNATIONALE SESIZATE DE MILITARII ROMANI, NU DOAR DE REZERVISTI, CI SI DE ACTIVI. NU DETALIEZ. SUNT LA NIVEL PREA INALT, IAR MULTE AMANUNTE NU LE STIU NICI EU, STIU DOAR CA EXISTA.
Nu vreau sa fac legaturi intre cele 4 puncte, dar mie imi iese o jonctiune logica! Cu final previzibil!




luni, 4 februarie 2013

OFERTE DE MUNCA




Grupul de firme ARES SECURITY/D.O.SYSTEMS,selectioneaza personal – preferabil cadre militare in rezerva si retragere din toate structurile de aparare ,pentru derularea unor activitati de paza si protectie in baza unor posibile contracte,in zona lumii arabe.
Cerinte :
Stare buna de sanatate , conditie fizica , rezistenti la temperaturi ridicate , NEconsumatori de alcool , cunostinte de limba engleza ori franceza sau araba ;constituie avantaj cei cu misiuni international la activ..
Se pune problema si ptr cadre militare active dar trebuie studiate anumite conditionalitati.
- ofiter de stat major international din PKO/PE
- ofiter logistica de stat major international din PKO/PE 
- post de sef garaj auto (intretinere Toyota toate tipurile, 4x4 standard pana la camioane grele)
- post de transmisionist (conexini la nivel de divizie - radio, intretinere statii instalate pe masini cu putere maxima, legaturi radio la nivel de pluton/radio telefoane prin satelit SATCOM, retea IT, valiza de analiza chimico-radiologica portabila)
- post de genist engineering (drumuri, deminari, amenanjare tabere refugiati - paza, asigurare apa, nevoi primare, ordine interioara, evidenta refugiati etc.)
- post de paramedic/medic prim ajutor (cu posibila extindere grupa/spital de linia a II - 11 pers si dentist)
- farmacist
- translator/secretara araba, engleza, franceza cu experienta in ac spatiu
- soferi de camioane grele
Salarizarea cf statului de functiuni si normelor Natiunilor Unite - field operation si UN Agency.

Primul angajament se face ptr 3 luni de zile si pe baza calificativului se prelungeste sau nu angajamentul
Procedura ONU standard - pregatire generala, in teatru, MSA/CTO/Leave, hazard pay, etc.
Persoanele interesate sunt rugate sa trimita CV-ul la dl. PAUL RAZVAN, E-mail: razvan@ares-security.ro